CURSUL LOBBY, ADVOCACY ȘI POLITICI PUBLICE ORGANIZAT ÎN PERIOADA 27.09.2023-29.09.2023 LA COMPLEX VAȚA BĂI – Localitatea Vața de Jos, Județul Hunedoara

Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală în parteneriat cu Asociația Nevo Parudimos implementează proiectul ,,Capacitarea societății civile rome din mediul rural să devină partener egal în GAL-urile rurale,, proiect cu asistență financiară a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021 în cadrul programului „Active Citizens Fund Romania”. Totodată, acest proiect vizează capacitarea echipelor GAL și, prin urmare, a membrilor FNGAL pentru înțelegerea problematicii rome și includerea acesteia în strategiile de dezvoltare locală pentru perioada 2020-2027. Cooperarea și colaborarea între GAL-uri și ONG-urile de romi sunt o altă prioritate pe care o vizăm prin acest proiect astfel încât, pe viitor, prin activitățile de lobby și advocacy făcute de reprezentanții comunităților de romi (ONG-uri sau indivizi) problemele acestora să se regăsească cât mai mult în măsurile finanțate de Strategiile GAL-urilor rurale.

Cursul ”LOBBY, ADVOCACY ȘI POLITICI PUBLICE” s-a desfășurat în Regiunea Vest din România, în perioada 27-09.2023-29.09.2023, la Complexul Vața Băi din județul Hunedoara, situat în localitatea Vața de Jos, str. Calea Crișului, nr 17. Cursul a durat două zile și a fost susținut de doi formatori experimentați în domeniu. La acest curs au participat 20 de persoane.
Cursul a fost structurat în trei capitole:
Capitolul I – Politici publice: ce sunt politicile publice, tipuri de politici publice, etapele de realizare a unei politici publice, actori cheie în procesul de elaborare a unei politici publice, implementarea politicii publice, documente cheie de reglementare.
Capitolul II – Lobby & advocacy: decizia public, decidentul și democrația participativă, ce este lobby-ul și ce însemnă advocacy, analiza părților înteresate în lobby și advocacy.
Capitolul III – Aplicații practice: Cadrul de elaborare și implementare a unei campanii de advocacy, planficarea și managementul unei campanii de advocacy.
Cursul prezentat conturează relația dintre autoritățile publice și societatea civilă, relație funadamentală pentru dezvoltarea de politici relevante pentru cetățeni.

La acest curs s-a vorbit despre toate capitolele mentionate mai sus.
Politici publice sunt decizii luate de către guvern sau organizații guvernamentale, care afectează societatea și cetățenii ei. Aceste politici pot include decizii privind finanțarea și reglementarea serviciilor publice, crearea de programe de asistență socială, protecția mediului înconjurător și promovarea diversității și toleranței. Scopul politicii publice este de a îmbunătăți viața cetățenilor și de a rezolva problemele sociale sau economice.
Autoritățile publice au responsabilitatea de a implica societatea civilă în procesul decizional, de a consulta cetățenii și organizațiile neguvernamentale înainte de adoptarea unor politici sau legislație care îi afectează. Această implicare este esențială pentru a asigura că deciziile luate reflectă nevoile și interesele reale ale cetățenilor și pentru a promova o guvernare transparentă și responsabilă. Pe de altă parte, societatea civilă are un rol important în monitorizarea activităților autorităților publice, în a atrage atenția asupra problemelor și deficiențelor în implementarea politicilor publice și în a oferi soluții sau propuneri alternative. Organizațiile neguvernamentale, grupurile de presiune și alte forme de activism civic joacă un rol crucial în protejarea drepturilor cetățenilor și în promovarea valorilor democratice.
În acest sens, cursul învață participanții să înțeleagă importanța colaborării între autoritățile publice și societatea civilă, să dezvolte competențe de advocacy și de comunicare cu diverse grupuri sociale și să își asume responsabilitatea de a contribui la crearea unei societăți mai echitabile și transparente.
„Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”

@Active Citizens Fund Romania

#haide #haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants



Lasă un răspuns